sturgeon reduction

Din ingredientele de mai jos se obțin 4 porții.

Pentru file:

4 fileuri de sturion Hedonia
1 lingură usturoi mărunțit extra fin (sau praf de usturoi)
1 linuriță piper proaspăt măcinat
1 varf de cuțit de sare de mare

Pentru reducția de ciuperci și cimbru:

1 cană și jumătate de ciuperci (champignon, shiitake, pleurotus)
1 sfert de cană de șalotă (se poate folosi și ceapă)
2 linguri de ulei de măsline extravirgin
1 lingură unt
1 linguriță cimbru proaspăt
1 sfert de cană de supă de pui sau legume
2 linguri de vin alb sec
sare și piper după gust

Încălziți tigaia grill la foc mare. Puneți file-urile de sturion intr-un bol, apoi adăugați uleiul de măsline, usturoiul, piperul și sarea. Acoperiți  fileurile cu acest amestec și puneți deoparte câteva minute.

Pregătiți sosul de ciuperci încălzind o tigaie largă la foc mare. Puneți uleiul de măsline, apoi ciupercile feliate și șalotele atunci când uleiul începe să fumege ușor. Sotați ciupercipe și șalotele circa 1 minut, apoi adăugați untul, urmat de cimbrul proaspăt, sarea și piperul. Acum puneți fileurile de sturion bine îmbibate cu ulei și amestecul de condimente în tigaia grill bine încinsă și reduceți focul de la mare la mediu. Lăsați file-urile circa 2-3 minute pe o parte (după preferință).

Cât se face peștele adăugați supa și vinul peste amestecul de ciuperci și lăsați compoziția să se reducă până la jumătate. Între timp, după ce au trecut cele 2-3 minute întoarceți file-urile pe cealaltă parte și mai lăsați-le circa 1-2 minute. Apoi îndepărtați din tigaie file-urile, acoperiți-le cu reducția proaspăt obținută și serviți.

Poftă bună!